De ce au nevoie copiii de mindfulness?

Am ajuns la școală, mai am treizeci de minute și intru la ora de SEL ( Social Emotional Learning ) cu cei mici de 4 ani. Mi-am pregătit de ieri lecția, știu ce am de făcut. Doar că mi-am petrecut noaptea la căpătâiul băiețelului meu care a f?

De ce au nevoie copiii de mindfulness?

Când deschid usa clasei și perechile lor de ochi curioși și bucuroși mă întâmpină, felul în care răspund, din privire, din gesturi sau din vorbe, are puterea de a seta tonul revederii noastre și de a influența major procesul lor de învățare.

Principala unealtă cu care lucrăm la orele de SEL este practica de Mindfulness. Sau antrenarea atenției conștiente. Ce termeni simandicoși, îmi spuneam eu când am citit prima carte despre mindfulness acum aproape 8 ani. Ce atâta filozofie? Nu e normal să pot să fiu atent la ce fac, în momentul în care fac un lucru? Ce m-ar putea întrerupe în acest demers? Ei bine, hai să facem acum un mic exercițiu.

Așezați-vă confortabil pe un scaun, cu spatele drept, nu încordat. Închideți ochii și inspirați profund de câteva ori. Rămâneți în liniște cu atenția concentrată doar pe respirație următoarele trei minute. Ei bine, cum a fost? Ați putut să rămâneți atenți doar pe un singur lucru timp de trei minute?

Mie nu mi-a reușit vreo doi ani. Este incredibil câte gânduri poți observa că ai în trei minute. Și culmea e că e normal să fie așa. Doar că rareori suntem conștienți de acest proces.Și cumva observând câți stimuli vizuali, auditivi și care mai de care ne bombardează zilnic, nici nu mă mir mai ales când observ copii cărora le este greu să nu facă nimic timp de trei minute.

Eu am crescut în fața blocului. Nu țin minte să fi plâns vreodată că mai vreau cinci minute la televizor. Era cu imagine alb negru și desenul de seară avea o durată fixă pe care nu o puteam influența cu încă un click pe Youtube la următorul video. În schimb țin minte drama de a fi chemată pentru ultima oară în casă la masă și nenumăratele tentative de a o îndupleca pe mama să ne mai lase puțin până terminăm campionatul de badminton. Sau tura de șotron. Sau orice joc inventat pe loc ca să o impresionăm pe mama și să cedeze.

Atenția mea era mai mereu asupra jocului, asupra prietenilor mei, asupra copacilor în care mă cățăram. Simțurile mele erau extrem de active. Genunchii dureau mai mereu de la vânătăi și bube, mirosul caiselor coapte îl simt și acum iar gustul corcodușelor acre îmi zbârlește și acum pielea.

Am stat afară pe timp de ploaie de vară de tot atâtea ori de câte dăți striga mama după noi din balcon să intrăm în scara blocului cât ține ploaia. De fapt, amintirea picăturilor reci de ploaie pe frunte într-o zi de mai, acum șapte ani, a fost cea care m-a inițiat în practica informală de mindfulness și tot atunci a fost momentul în care am înțeles că darul prezenței este deseori pierdut odată cu acele ultime zile ale copilăriei când ne-am jucat afară pentru ultima dată și nimeni nu a știut acest lucru, nici măcar noi.

De aceea, când am devenit mamă acum aproape cinci ani, recunoscând diferența majoră între copilăria mea și a fiului meu, am știut de ce mindfulness nu e un moft, este o necesitate.

De aceea, când am devenit mamă acum aproape cinci ani, recunoscând diferența majoră între copilăria mea și a fiului meu, am știut de ce mindfulness nu e un moft, este o necesitate.

De ce au nevoie copiii de mindfulness? M-a întrebat într-o zi mămica unui copil de la una din clasele unde predam.

Am vrut să îi spun că de fapt nu ei au nevoie ci noi, părinții, educatorii, comunitatea, societatea. Dar cum ei sunt cei mai receptivi, începem cu cine are șanse mai mari de reușită.

Beneficiile practicii de mindfulness sunt foarte clare când vine vorba despre adulți. Există deja nenumărate studii legate de reducerea stresului, a tensiunii arteriale, etc. Sunt beneficii legate de sănătatea fizică, emoțională și mentală. Neuroștiințele au dat acces la informațiile relevante legate de aceste beneficii în nenumărate studii, cărți și cercetări în ultimii treizeci de ani. La copii este încă un proces în lucru întrucât practica de mindfulness a fost introdusă de curând în școli dar chiar și așa s-au observat deja multe beneficii printre care atenție mai îndelungată asupra unui subiect, capacitatea de a se liniști mai repde după un conflict, relații mai bune cu ceilalți colegi și scăderea cazurilor de violență în școală.

Ne dorim și le cerem copiilor noștri să învețe bine, să citească, să scrie, să aibă răbdare, să fie rezilienți în fața stresului, să împartă cu ceilalți, să aibă compasiune și să vorbească și trei limbi străine. Le cerem mult și deseori sunt abilități pe care nici noi ca adulți nu le stăpânim prea bine. Dar sigur că ne dorim ca ei să ne depășească, să fie mai buni ca noi. Însă ce model le oferim și ce unelte le dăm ca să reușească?

Practica de mindfulness este reîntoarcerea la noi înșine

Starea noastră de agitație, lipsa atenției hrănitoare și a timpului petrecut cu ei și doar cu ei fără alte griji și preocupări este un factor care inevitabil contribuie și la starea lor de bine sau nu.

Sistemul lor nervos preia aceste semnale, agitația noastră devine încet încet a lor, se obișnuiesc și ei să fie mereu pe fugă, mereu să facă ceva, mereu să își întrețină atenția cu ceva, orice.

De aceea consider că practica de mindfulness este de fapt reîntoarcerea la noi înșine. La starea noastră de bine și liniște din copilărie când puteam să stăm și o oră urmărind un mușuroi de furnici sau culegând dude din copaci. Dar acum avem mall-uri și Ipad-uri și filme 3D la cinema. Și e normal ca lucrurile să fi evoluat. Doar că nevoile de bază ale dezvoltării armonioase ale unui copil au rămas aceleași. Și pe lângă nevoile existențiale de hrană și adăpost, nevoia de conectare cu o altă ființă umană alături de care să te simți în siguranță și care să te vadă și să îți acorde atenție și iubire este la fel de importantă.

Acele două-trei minute în care noi stăm în mindful body în clasă, pe jos, în cerc, alături de restul „tribului” cum le spun eu, le dă ocazia ca măcar pentru câteva momente să își antreneze mușchiul atenției într-o singură direcție, sunetul clopoțelului din mâna mea de exemplu. Alteori ne întindem pe spate, pe jos și cu mâinile pe burtică observăm cum intră aerul pe nas și iese apoi pe gură iar abdomenul nostru se mișcă în sus și în jos, hmmm, interesant nu? Starea aceasta de curiozitate a copiilor mi se pare cheia practicii de mindfulness. Să avem mereu această deschidere către explorare, să testăm, să ne jucăm, să punem întrebări, să nu ne blocăm în idei fixe.

Cum să nu fie ăsta un lucru benefic pentru copii? Eu zic că ar fi grozav să avem noi ca adulți această atitudine față de viață. Și se poate. Dar e nevoie de practică zilnică.

Practica de mindfulness te conectează cu tine, cu simțurile tale, simți că apuci viața de mijloc și nu te mai duce ea așa cum vrea, pe unde vrea și tu nici nu îți mai aduci aminte de această călătorie. Pe mine acest lucru m-a convins. Când am simțit că mușc și gust din viață, că aleg eu muzica pe care să dansez în loc să mă mișc ușor robotizat pe orice melodie de duzină răsună la radioul emoțiilor și gândurilor mele.

Iar ca mamă nu îmi doresc ceva mai mult decât ca fiul meu să știe că se poate conecta oricând cu ceva mereu accesibil înăuntrul ființei lui care îl va ghida și îl va ajuta să se simtă mereu în siguranță și mereu acasă chiar și când va fi plecat de mult timp de acasă.

Am ajuns în fața ușii clasei unde urmează să intru la oră. Inspir adânc, îmi simt bătăile inimii mai puternice și un fior de bucurie. Mă scutur de alte gânduri și fac acest lucru simplu dând din mâini și din picioare și mă surprind zâmbind larg. Deschid ușa și intru la ei, micii mei învățători de la care am învățat mai mult despre mindfulness decât am crezut că îi învăț eu pe ei. Și știți de ce? Pentru că i-am văzut cu adevărat, i-am ascultat și am fost atentă la ce îmi transmiteau verbal sau non verbal.

Și mindfulness este despre atenție dedicată în mod deliberat. Și e greu deseori să facem acest lucru cu cei din jurul nostru. Să îi vedem cu adevărat pe cei dragi, să îi ascultăm fără să îi întrerupem sau fără să ne gândim la ce replică le vom da. Dar când reușim acest lucru, cei din jurul nostru înfloresc. Mai ales copiii. Și privind în jurul meu mi-aș dori să creștem adulți responsabili, atenți la nevoile celorlalți, cu gândire critică și rezistență la schimbările lumii în care trăiesc.

Și aici cred că mindfulness poate contribui semnificativ. Fără să înlocuiască ceva și fără să ceară sacrificii mari de timp sau spațiu. Oriunde ești și orice faci, ai ocazia să practici. Și dacă făcând acest lucru, te va observa copilul tău, deja ai contribuit mult la formarea lui. Pentru ca starea ta o influențează pe a lui. Deseori mai mult decât orice opțional de pian, cadou scump sau film la cinema.

Asta e magia practicii de mindfulness. Schimbă lumea doar prin simpla-i prezență.